Saloane moderne și echipamente de ultimă generație, la Spitalul de Pneumoftiziologie din Mihăești

O nouă investiție realizată de Consiliul Județean Vâlcea, pentru îmbunătățirea condițiilor din spitalele vâlcene, a fost finalizată.
Este vorba despre modernizarea, la Spitalul de Pneumoftiziologie din Mihăești, a sistemelor care asigură condițiile privind siguranța la incendii, precum și de montarea unor sisteme și a unor instalații care au drept scop îmbunătățirea infrastructurii electrice și a celei de transport fluide medicale.
Pentru realizarea acestui proiect, Consiliul Județean Vâlcea a atras fonduri europene, prin Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020, în valoare totală de 10.871.326,70 lei (cca 2,2 milioane euro).
"Investim în SĂNĂTATE și facem acest lucru cu gândul la oameni, fiindcă ne dorim ca pacienții vâlceni să beneficieze de servicii medicale de calitate, prestate în condiții de siguranță. Sunt bucuros că am reușit să mai finalizăm cu succes încă un proiect în domeniul sănătății. Această investiție, pe lângă faptul că le oferă pacienților și cadrelor medicale din Spitalul Mihăești condiții de siguranță maximă, ne scutește și pe noi, reprezentanții autorității, de griji în ceea pe privește protejarea acestora.
Proiectul recent finalizat vine în completarea unui alt proiect european derulat de CJ Vâlcea, în cadrul căruia spitalul din Mihăești a fost dotat cu aparatură și echipamente medicale moderne. Tot la Mihăești, vom construi, cu fonduri europene, o clădire nouă de spital și vom moderniza ambulatoriul din cadrul spitalului.
Vom continua să investim în SĂNĂTATE, în modernizarea și dotarea tuturor spitalelor aflate în coordonarea CJ Vâlcea." - Constantin Rădulescu, președintele Consiliului Județean Vâlcea